Stagiritul

STAGIRITUL

Anul acesta se împlinesc 2400 de ani de la nașterea filosofului grec Aristotel (n. 384 î. C., Stagira – d. 322. î. C.), cel mai mare gânditor al antichității. Porecla de Stagirit vine de la orașul în care s-a născut, Stagira, oraș situat în N-E Peninsulei Calcidice, nu departe de Muntele Athos. Tatăl lui Aristotel, Nicomah (Nicomachos), era fiul lui Machaon, care la rândul lui era fiul lui Asclepios; se pare că familia ar fi emigrat din Messenia în sec. al VIII-lea sau al VII-lea. Nicomah a trăit la Pella, la curtea lui Amyntas al II-lea, regele Macedoniei, în calitate de medic și prieten. Tatăl lui nu era un medic oarecare, ci un om de carte, cunoscut pentru două lucrări literare de ceva notorietate pentru vremea aceea. Familia mamei sale, Pheostis, era din Chalkis, situat în Eubeea, unde Aristotel s-a refugiat de dușmanii săi, în ultima perioadă a vieții. Părinții i-au murit când era copil, așa se face că a primit tutela unei rude, Proxenos, pe al cărui fiu Nicador îl va adopta mai târziu. Avea un frate, Arimnestos, și o soră, Arimneste, despre ambii însă, nu se știe mare lucru. Așadar, Aristotel a crescut la curtea regală din timpul lui Filipos, în atmosfera doctoricească, obișnuindu-se să claseze buruienile, apele și sărurile, chiar să facă disecții, după cum ne spune medicul Galenus.

Bun orator, vorbea peltic, dar se exprima persuasiv în discursurile sale și avea un spirit caustic. Dușmanii îl descriau ca fiind arogant și de nesuportat. Avea pulpe slabe precum fusele. Ochii mici și iscoditori. Avea deosebită grijă pentru îmbrăcăminte. În tinerețe a fost robul petrecerilor.

La vârsta de 18 ani  (367 î. H.) intră în Academia lui Platon din Atena, unde va sta vreme de 20 de ani elev, apoi profesor, până la moartea lui Platon (348 î. H.).  Țintea spre cea mai bună educație pe care o putea oferi Grecia, așa că a ales Atena, cetatea-lumină a vremii de atunci, semn al gloriei unui popor care excelase în fața istoriei nu numai prin marea putere comercială, dar și prin spiritul ei creator în filosofie și știință, prin geniul artistic aplicat în artă, de la poemul homeric la sculptura lui Fidias, la Partheon și Erechteion ș. a. La Academie, Aristotel a învățat filosofia și a scris dialoguri de tip platonician, pe teme de retorică, morală și filosofie etc. Influența lui Platon și-a pus pecetea pe viitoarele lui scrieri filosofice, însă, treptat diferențierile între cei doi mari filosofi s-au adâncit, așa încât, la bătrânețe va fi acuzat de comportament insolent față de maestrul său. Relația maestru-discipol s-a alterat în timp, devenind mai puțin cordială. Bunăoară la început, Platon îl aprecia pe Aristotel ca fiind spiritul școlii. Disidența afișată încă din timpul studiilor nu a micșorat însă venerația sa față de maestru. Părăsind Academia,  ajunge la curtea tiranului Hermias din Atarneus, cu a cărui soră, Pythias, se căsătorește și cu care a avut o fată, ce a purtat numele mamei. După ce a rămas văduv a mai avut o relație cu Herpyllis, pe care nu a legalizat-o, și de la care a avut un fiu, Nichomah.

Următorii 12 ani i-a petrecut în afara Atenei, din care trei ani a fost preceptor al tânărului Alexandru, cunoscut mai târziu drept Alexandru cel Mare. La Pella, Aristotel a fost primit cu bunăvoința și respectul ce-l impunea un mare filosof. Dar educația lui Alexandru la școala de lângă Mieza a fost întreruptă de expediția lui militară din 340, iar în 338 deja gusta din beția sângeroasă a primelor victorii.

Filosoful s-a bucurat de protecția unor înalte prietenii, a lui Filip și Alexandru, a lui Hermias și Antipatros. Era partizan al apropierii dintre Macedonia și Grecia, fiind hotărât împotriva expansiunii nelimitate a regatului macedonean. Asta l-a și despărțit de Alexandru Macedon: idealul politic – o Eladă unită într-un singur stat. Nu expansiune, ci granițe intangibile și organizarea straturilor populației de așa natură încât să fie mulțumite. Ori Alexandru dorea să cucerească toată lumea.

În jurul vârstei de 50 de ani, Aristotel s-a întors la Atena, unde, pe malurile Illisului a fondat propria școală filosofică (335 î. H.), Lykeion, școală peripatetică, rivală a Academiei, cu peste 2000 de discipoli, și dotată cu o mare bibliotecă, și având un vast program de studii filosofice și științifice; preda plimbându-se pe aleile unei grădini sau sub un portic, de unde și numele de peripateticieni, plimbători, dat discipolilor săi. La școala lui, dimineața se petrecea plimbarea alături de discipoli, iar după-masa se adresa unei mari mulțimi deținând cunoștințe sumare și generale. În această perioadă, se pare că a dus o luptă acerbă împotriva partidului antimacedonean al lui Demostene și Licurg.

După moartea prematură a lui Alexandru, au ieșit la iveală resentimentele populației autohtone împotriva dominației macedonene a Greciei și a cetăților-state, astfel poziția lui Aristotel în Atena (străin având bune legături cu macedonenii), era periclitată: îl socoteau spion al lui atotcuceritorului, așa explicându-se antipatia lor față de Aristotel, dar era o acuzație pe nedrept. Grecii mai păcătuiseră o dată cu Socrate pe care l-au condamnat la moarte în 399 î. H. , pentru împietate față de zei și corupția tineretului. Ca să evite un destin similar lui Socrate, el părăsește Atena (323 î. H.), dar neputându-se întoarce acasă la Stagira, oraș distrus, s-a exilat în orașul Chalkis, unde a și murit la scurtă vreme, la vârsta de numai 62 de ani.

După cum mărturisește în dialogul cu Platon a fost un „profitor”, dar un profitor folositor tuturor. Moștenirea lui – sute de lucrări, dintre care s-au păstrat prea puține.

Care este meritul lui cel mai mare? Acela că a reușit să cerceteze, să revizuiască întreaga știință de până atunci și să sintetizeze toate cunoștințele dobândite până la el, punând bazele multor discipline noi: logica formală (Organon), psihologia (Despre suflet), politica și economia politică (Politica), etica (Etica Nicomahică), estetica (Poetica), zoologia etc. În filozofie (Metafizica) a criticat teoria platoniciană a ideilor și a creat un sistem  original având la bază principiile materiei și formei, ale substanței și pe acelea ale raportului între potenta și act. A considerat formele ca inseparabile de materie și generalul de individual. A elaborat o gnoseologie realistă cu elemente dialectice.

O stea i-a călăuzit drumul, ținându-i trează nu numai imensa dorința de a cunoaște, de a o lărgi și în aceeași măsură de a transmite cunoașterea lui discipolilor săi și posterității.

Bibliografie:

  1. Dumitru Isac, Aristotel, Editura Tineretului, 1959, 206 p.
  2. Aristotel, Editura de Stat, 1931, 192 p.
  3. Sir David Ross, Aristotel, București, Humanitas, 292 p.
  4. Jonathan Barnes, Aristotel, București, Humanitas, 2006, 169 p.
  5. Julia Didier, Dictionnaire de la philosophie, Librairie Larousse, Paris, 320 p.
Advertisements
This entry was posted in Aniversări and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s