Eterna primăvară

Nemulțumită de conturul pe care l-am dat textului meu despre plăsmuirea lui Rodin, am șters postarea. Lucrarea în sine este o capodoperă. Iar creatorul ei, cum altfel decât o „forță a naturii” (Georges Rodenbach)? De ce gândurile mi s-au oprit la această lucrare? Doar se știe că numele sculpturilor lui Rodin au fost alese arbitrar, unele nume fiind atribuite chiar de admiratori. Pentru că luna mai a fost cea care mi-a adus primăvara în suflet. Cum Timpul pare că s-a oprit pe blog, gândul mi-a zburat la ziua de luni, 9 mai 2016, când lucrarea în marmură albă a sculptorului Auguste Rodin „Eterna Primăvară” (1901-1902) s-a vândut in urma unei licitații la Southeby’s din New York, pentru o sumă uriașă. Probabil a cumpărat-o un pios ingenium uman (vezi Nicolae Balotă, despre pasiunile „maniacilor” și ale colecționarilor). Și de ce… eternă? Simplu, pentru că e săpată adânc în nemurire, la fel ca și celelalte sculpturi ale sale.

O sumară biografie a lui Rodin ar cuprinde nu numai titanica lui operă, aflată sub auspiciile epopeii pasionale cu Camille Claudel (preocupări legate de povestea de dragoste dintre Camille și Auguste a avut la noi Stelian Tănase, care a scris în mai multe rânduri despre asta, chiar a mers pe urmele celor doi mari sculptori), sau a episodului cu poetul Rainer Maria Rilke – scurt timp secretarul lui, și care l-a și surprins în excepționala, dar sumara monografie, sau umbrele lui Balzac și Victor Hugo, dar și trăirea autentică ce s-a întrupat în parte din lucrări etc..

Poate șansa lui Rodin a venit și din faptul că opera s-a impus în ochii lumii atunci când artistul era deja format, când geniul creației lui răzbătea prea sigur ca să mai fie atins de criticii vremii. Nu a ezitat nici în fața Societății oamenilor de litere, care au refuzat să-i recunoască statuia lui Balzac. Atunci ripostează: „Statuia lui Balzac este dezvoltarea logică a vieții mele de artist. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ea. Și dorința mea e să rămân singurul ei posesor”. Și a rămas, dăinuind și acum la Meudon.

Sculptura lui Rodin este expresia dragostei fizice, a tulburărilor și suferințelor lui. Torturat de dorință și remușcare, sculptorul a frământat cu mâinile lui neobosite amintirile sale ardente, criticul Léon Daudet comentând postum: „orice producție literară sau artistică este creație. Pentru a crea este nevoie de doi”. Probabil se referea la dualitatea sculptor și model, sculptor și muză, sculptor și divinitate.

Sculptată dintr-un singur bloc de marmură albă, uluitoarea lucrare Eterna Primăvară a fost modelată în timpul perioadei de intensă activitate pentru Porți, dar nu a mai apărut pe portal, pentru că, exact ca și Sărutul, o variantă, evocă explicit nemurirea prin arderea erotică intensă, iar îmbrățișarea celor doi iubiți ar fi fost nepotrivită tragediei din imensa lucrare.

eterna primavara

Ce văd?

Capodopera? Dorință. Sărut de mare inspirație, aparent proscris. Pasiune. Iubire. Dansul deschiderii în spirală spre înalt. Perfecțiune.

Muncă singuratică, neîntreruptă. Viziune. Perseverență. Eternitate ipostaziată în alb.  Albul ilustrând menirea, împăcarea cu natura, cu tumultul și liniștea ei.

Maestrul? Zeu și satir (cum îl vede Denys Sutton – mai larg decât viața, dominant și fertil). Mâna lui Dumnezeu.

Tocmai când uitarea părea să se aștearnă peste operă, iar a ajuns până la noi.

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

17 Responses to Eterna primăvară

  1. lucillette says:

    “Pentru a crea este nevoie de doi”, poate să se refere şi la faptul că pentru a crea, pentru a reda cât mai fidel o emoţie, este nevoie de experienţă personală. Fiindcă până nu trăieşti — nu ştii, doar presupui, care nu-i acelaşi lucru…
    Te vei obişnui, sper cu mine, La întrebarea “ce văd?” aş spune, doar într-un spirit de glumă şi fiindcă aşa îmi zboară mie mintea în toate, multe direcţii, că văd o şedinţă foto într-un studio cu pretenţii, al zilelor noastre….O şedinţă foto reuşită sau nu, dar oricum “poza” există. Să mă ierte Rodin! Fiindcă tu cu siguranţă o vei face, nu?

    Like

    • pathtomysoul says:

      Important e că nu îți lipsește spiritul de glumă. Dacă ar fi să glumesc și eu tot pe seama mea, aș zice că poate, poza ”mea” din studioul cu pretenții e in alb si negru. Despre fidelitatea emoțiilor altora nu se pot pronunța decât cei în cauză, cei ce le-au creat. Iar ceilalți oricum văd ceea ce vor să vadă.

      Like

      • lucillette says:

        E obligatorie precizarea că nu glumisem pe seama ta, ci doar a sculpturii care arată a fi o “poză” studiată pănâ în cel mai mic detaliu pentru a fi maximizat efectul. Ca la studio, spuneam(astea moderne din zilele noastre). Acum sigur ca a fost doar o glumă şi nu fac eu pe criticul de artă. Nu am căderea (competenţa). M’a trecut însă un gând, mi se întâmplă frecvent…

        Like

        • pathtomysoul says:

          Mă bucur că ți se întâmplă frecvent. Dacă acea competență înseamnă să vorbești despre ceea faci de-o viață, nu de un drept ce ți se dă printr-o licență, da, cred că suntem de acord. În același timp, mă gândesc că poate, există un neajuns în observația ta. Știi care? Faptul că la fel fac și angajatorii care la încadrare le cer aplicanților compentență. Știi despre ce vorbesc, nu?

          Like

          • lucillette says:

            În observatiile mele întotdeauna va exista un neajuns. Acela de a nu tacea la momentul potrivit. Şi asta mi se întâmplă frecvent. Uneori însă mai trec mai departe fără să deschid gura, Atunci sunt foarte mândră de mine. Mi se pare chiar că dobândesc un soi de competenţă.

            Like

            • pathtomysoul says:

              Si eu imi gasesc o minuscompetenta mereu de care ar trebui sa ma rusinez de tot si asta sa ma faca sa renunt, dar nu o fac uneori. Ci perseverez.

              Liked by 1 person

            • pathtomysoul says:

              Bine, dar m-ar interesa ce părere ai despre lucrarea lui Rodin?

              Like

              • lucillette says:

                Părearea mea nu poate fi decât aceea că a făcut treabă bună. Deşi după gustul meu, a lăsat o impresie de teatral, de punere în scenă. Adică uşor nefirească, neadecvată realităţii. Nimeni nu sărută cu mâna aşa “pe sus”, ca în poză. Eu mi le închipui, mâinile, mai degrabă într-o căutare febrilă unor senzaţii.
                Sigur însă că arta este altceva decât viaţa ordinară. Şi ăsta-i rolul ei: de a pune critica în mişcare. Şi peste toate, rolul ei este de a întărâta spiritele, şi mai ales de a oferi puţin frumos care să ne scoată din cotidian.

                Liked by 1 person

        • pathtomysoul says:

          Scuză-mi încadrarea.

          Like

  2. iosif, says:

    Când oamenii tac,pietrele …striga !…

    Like

    • pathtomysoul says:

      Ma tem ca ma doare ca nu inteleg exact ce vrei sa spui.

      Like

      • iosif, says:

        Adevarul provoaca suferinte materiei vii,însa elibereaza sufletul, spiritul curat,permitându-i,acestuia înaltarea (elevarea) spre noi dimensiuni,noi sfere ceresti,dupa ce învinge fortza gravitatiei terestre,prin metamorfoza nasterii din nou,din apa si Duh…

        Like

      • iosif, says:

        Toate ‘creatiile de geniu,transmit mesajul ‘subliminal’ al legaturii profunde dintre ‘geniu’ si opera realizata,indiferent de domeniul sau. Ma întreb retoric,cum ar putea opera realizata sa-si înlocuiasca ‘creatorul’…(?!)…Sai cine a cunoscut vreodata ‘gândul’ geniului Creator,pentru a-i critica lucrarea…(?!)

        Like

        • pathtomysoul says:

          Mulțumesc pentru comentarii, Iosif. Probabil că strigătul este al pulsațiilor vieții, venite din profunzimi. Și tocmai asta îi spuneam lui Lu – si tie iti multumesc – că nu e poză, că pentru Rodin sensul eternității nu este repaosul, ci mișcarea. Și mișcarea nu e forțată deloc, ci e o repercusiune a sufletului lui agitat, a cărui cale poate fi modelată, chiar strunită, dar nu oprită. Calea e din interior spre în afară. Iar tumultul sufletului lui animă piatra surprinzând-o într-o clipă, dar clipa aia pare să cuprindă toate impulsiunile ascunse, dar și finalitatea ei. Și Rodin recurge la un gest, în care pune întreaga devenire.

          Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s