Getz/Gilberto

…La noi se ținea și festivalul de jazz, dar știu, poate pare ciudat să ai un festival de genul ăsta și să nu mergi, dar eu nu mergeam decât accidental, în schimb prietena mea cea mai bună de la care am învățat ceva muzică (clasică, jazz, rock etc.), mergea. Și mă ținea la curent cu tot ce se întâmpla, cu tot ce știa. Și cam știa. Cred că avea sute de casete, trei rafturi ticsite cu plăci de pick-up, vrafuri de benzi de magnetofon…Colecția mea era o glumă față de a ei. Oricum, de la prietena mea am auzit prima dată de Stan Getz.

Legătura dintre muzica de dans latino și publicul american e cunoscută – în decursul secolului trecut, tangoul, cha-cha, rumba și mambo au răsunat în sălile de dans și în cluburile de jazz americane.

Talentatul saxofonistul Stan Getz înregistrase în 1962 Jazz Samba, album ce anunța o deviere de la stilul hard be-bop practicat la început și apoi exersat în improvizații de chitară acustică, cu îndulciri ale ritmurilor sambei braziliene, venind cu un alt ritm, grațios, devenit cunoscut sub numele de bossa nova.

Piesa Desafinado interpretată de Getz și Byrd (colaborare ce nu a rezistat timpului) și compusă de brazilianul Antonio Carlos Jobim s-a vândut  într-un milion de exemplare. Spre deosebire de interpreții ulteriori de bossa nova, apăruți ca ciupercile după ploaie, lui Stan Getz i s-a recunoscut autenticitatea din prima de către Baden Powell și Jobim. Stan Getz este singurul american acompaniat la pian de Jobim (îl acompaniase și la chitară) și de toboșarul brazilian Milton Banana. Dar vedeta albumului este chitaristul și solistul vocal Joao Gilberto, timidul cu voce monotonă și improvizații delicate de chitară, ce a inaugurat stilul bossa nova. Se spune că producătorul discului a vrut ca anumite versuri din The Girl from Ipanema să fie cântate în engleză, nu în portugheză. Așa se face că prima înregistrare de pe album a fost un mare hit single și a făcut din necunoscuta Astrud Gilberto o stea. Joao nu știa limba, așa că tânăra și frumoasa lui soție, Astrud, s-a oferit să facă o încercare. Vocea ei emoționa(n)tă a devenit una dintre cele mai faimoase în istoria muzicii, iar cele două piese în care apare – prima, Ipanema, cea de a doua fiind varianta în engleză, scrisă de Gene Lees, a cântecului Corcovado – sunt printre cele mai reușite momente ale albumului. În luna iulie a anului 1964, “The Girl From Ipanema” a ajuns pe locul 5 în topurile pop, iar albumul Getz / Gilberto a ajuns pe locul doi, fiind depășit doar de Beatles cu al său A Hard Day’s Night. Getz / Gilberto a câștigat premiul “Album of the Year” la Grammy’s (1965), “Ipanema” fiind apreciată drept cel mai bun single pentru anul respectiv. Alte două premii Grammy acordate albumului au fost: unul pentru instrumentare și altul i-a revenit lui Stan pentru cea mai bună interpretare instrumentală de jazz. O reeditare din 1990 adaugă acestuia versiunile de pe single ale celor două melodii.

Probabil mulți dintre voi sunteți familiarizați cu albumul acesta de excepție, însă am ținut să-l aduc aici pentru că îl reascult de vreo două zile și, în plus, se vrea a fi un remember al unei perioade frumoase din viața mea și al prietenei mele cu C.!

Posted in Muzică | Tagged , , , , , , , | 1 Comment

Rost din flori înmugurite

– Ascultă-ți inima, șopti flacăra. Și inima, la acest îndemn începu să zburde, mai să sară din piept.

– Fă cum vrei, cedez eu, zise rațiunea, mormăind apoi, o să stau însă pe aproape, să văd ce trăsnăi îmi mai fluturi prin cap. Dar să nu spui că nu te-am prevenit.

– N-am fluturi mulți decât la stomac. Și nu ai spus că ești de acord cu mine? Că tot ce ți-am spus este de bun simț?

– Bine, bine, în sfârșit, sunt de acord.

Și disputa dintre cele două, rațiune și simțire, s-a stins după îndelungă frământare.

Adeseori mă pregăteam pentru un moment deslușit, lăsând firav loc surprizei. Cu un program ce nu suferea abatere, totul era contracronometru, puteai să fixezi ceasul de la biserica evanghelică după orarul meu. Acum e sub semnul arbitrariului, uneori impetuos, alteori indolent. Și mai înainte vreme, îmi plăcea spontaneitatea. Eram o ființă oarecum spontană și după reacția celor din jur, nu era rău deloc… dar nu mai știu când și de ce s-a schimbat asta. Poate uneori mă găseam prea entuziastă, fără să fi fost zgomotoasă. Nu țineam să dețin control asupra evenimentelor, dar nici nu lăsam pe nimeni să se apropie decât la modul plăcut. Aveam un fel anume de a mă proteja. Cred că făceam o figură bună și mă adaptam ușor, pe negândite. Mai mereu îi aveam în vedere pe ceilalți. Mă surprind întrebările, ce-ul și de ce-ul, de ce acum, de ce buncăr, de ce am renunțat și la ultima poliță de asigurare, de ce am trecut în decursul unui an prin toate stările posibil, de ce abia acum înțeleg câtă energie am irosit aiurea, totuși rămâne suficientă pentru cel mai cel rost al meu; cum să ceri să ai și spațiu, asta pare chiar o glumă, ce spațiu, unde, când nu mai e loc de nimic altceva? Sau timp. Și nici nu vreau nici o întrebare. Doar să fim. Și pentru asta mă duc la ochiul de apă de la fântână, oglinditul în ea îl consider un soi de igienă a inimii, este ca și cum mă văd prin ochii tăi, în absență. Dar întrevederea de șapte stele nu se întâmplă fără tine. Și înțeleg că ai putea avea de ce-uri consistent demolatoare. Punctul nevralgic. Cine ar putea zgudui temelia unui sentiment ce hrănește viața și este extrem de fragil, ca și ea? Nu atât de fragil încât să nu lase un semn al curajului ce schimbă tot-ul. Nu se știe în ce sens. Și oricum e secret. Ce vrei mai mare taină decât cea ascunsă în gura lumii?

Ce să îți aduc când vin? Un trandafir roșu? Da, din cel mai roșu, roșu purpură, am uitat cum se cheamă, dar cum nu se face primăvară cu o floare, m-am gândit să mă îmbrac cu toate florile din mărul acesta, pe care tu să le culegi pe rând, încet, una câte una. O nebunie înmugurită de flori de primăvară voi purta în loc de obișnuita rochie, de dragul tău.

muguri roz

Post-scriptum:

Iluzia, pomenită atunci, este cireașa intuitivă de pe tort. Am simțit gustul ei dulce pe buze și o arsură electrizant de vie m-a stârnit. Mă întreb: o să fie cum l-am promis? Haide să ne înconjurăm iar de bucurie, ia-mi numai dorul de pe gene și redă-mi licărul ochilor, alergându-mi fericirea prin vene. Ce-i trebuie fericirii? Doar un sărut.

 

Posted in Lirisme necuprinse | Tagged , , , , , , , , , , , | 4 Comments

Leonardo da Vinci: repere cronologice

1452     Sâmbătă, 15 aprilie, se naşte Leonardo da Vinci în satul Vinci, la poalele Apeninilor, nu departe de Florența.

1466    Intră ucenic în atelierul lui Andrea Verrocchio din Florenţa, prieten al tatălui său.

1472     Este primit în «corporaţia pictorilor».

1473     Semnează şi datează primul desen cunoscut astăzi, reprezentând un peisaj din Toscana.

1475-76 Din această perioadă datează colaborarea cu Verrocchio la tabloul Botezul lui Crist — în care Leonardo pictează îngerul din stânga şi o parte din peisaj.

1477    Începe să lucreze independent.

1478   Începe să picteze două madone dintre care una se crede că ar fi Madona Benois iar cealaltă Madona Litta. Se crede că tot din această perioadă datează şi lucrarea neterminată Sf. Ieronim în pustiu.

1481   Începe compoziţia Închinarea magilor rămasă neterminată.

1482  Părăseşte Florenţa şi se stabileşte la Milano unde intră în slujba lui Lodovico Sforza. Începe să facă schiţe pentru statuia ecvestră a lui Francisco Sforza.

1483   Începe să picteze compoziţia Madona din grota cu stânci pentru biserica San-Francisco din Milano.

1487-89 Elaborează schiţe şi modele pentru cupola Domului din Milano; face diverse proiecte urbanistice; elaborează unele capitole în vederea alcătuirii unui Tratat de pictură, face studii anatomice în special ale craniului.

1490  Pleacă în timpul verii la Pavia, unde este consultat în probleme de arhitectură. Lucrează la cartea despre lumină şi umbră.

1493   Expune modelul în mărime naturală, în lut, al statuii ecvestre a lui Sforza.

1495-97 Execută marea compoziţie murală Cina cea de taină la trapeza mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milano.

1498      Elaborează proiectul detaliat al unui Tratat de anatomie.

1499    Părăsește în decembrie, Milano ocupat de francezi și ajunge la Mantua, unde face portretul Isabellei d’Este.

1500      Continuând peregrinările dintr-un oraș în altul, ajunge în martie la Veneția și în aprilie la Florența unde lucrează intens timp de doi ani la crearea aparatului de zburat.

1501      Expune cartonul compoziția Sf. Ana, Maria și copilul Isus pe care o termină în anul viitor.

1502      Părăsește Florența și intră în slujba condotierului Cesare Borgia, cutreierând ca maestru constructor de fortificații, mai multe localități din Umbria, Romagna, Toscana.

1503   Se întoarce la Florența și reintră în breasla pictorilor. Începe să picteze Gioconda și lucrările preliminare pentru marea compoziție murală Bătălia de la Anghiari.

1505      Termină Gioconda și expune cartonul Bătăliei de la Anghiari.

1506-13 Se află din nou la Milano, de data aceasta în slujba regelui Carol al Xll-lea al Franţei, numai cu o întrerupere de un an (1507—1508), când merge la Florenţa, pentru un proces de judecată. Execută tablourile: Ioan Botezătorul, Neptun, Bacchus, Leda.

1513    Pleacă, în septembrie, la Roma şi intră în serviciul Vaticanului.

1514    Termină lucrarea De Ludo geometrico.

1515    Desenează o hartă a lumii în care apare pentru prima dată numele de America. La invitaţia regelui Francisc I, părăseşte patria şi, însoţit de elevul său Francisco Melzi, se stabileşte în Franţa, în Castelul Cloux, aproape de Amboise, unde îşi trăieşte ultimii ani.

1519    Moare la 2 mai, la Amboise.

 

Posted in Aniversări, pictură | Tagged , , , , | Leave a comment

Troparul Învierii Domnului

73b150be274a3732dcd9d5ac86b109c6

Zdrobit-ai cu Crucea Ta moartea,

deschis-ai tâlharului raiul;

plângerea mironosiţelor o ai schimbat

şi Apostolilor a propovădui le-ai poruncit,

că ai înviat, Hristoase Dumnezeule,

dăruind lumii mare milă.

 

 

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , | 7 Comments

Lebensweisheiten (1)

CICLAM

Von der Minute an, als ich die erste Liebesgeschichte hörte,

begann ich Dich zu suchen, nicht wissend wie blind ich war.

Es stimmt nicht, daß die Liebenden sich schließlich irgendwo

begegnen, sind sie doch ewig schon beisammen.

Rumi

Posted in Uncategorized | Tagged , , | Leave a comment

Lev Tolstoi văzut de Ilia Repin

Repin a fost pentru prima oară în casa lui Lev Nicolaevici Tolstoi, între 9 și 19 aug ust 1887, când a pictat două portrete, iar în 1891, l-a vizitat la Iasnaia Poliana pentru a doua oară. Lev Tolstoi poseda acel uimitor dar de a transmite oamenilor din jur propria lui stare de spirit. Oriunde își făcea apariția (și ce apariție!), influența lui se revărsa asupra tuturor, animându-i cu forța geniului lui, punând în umbră interesele mărunte de zi cu zi, și inspirându-i pe toți. llia Repin mărturisea că în prezența lui era parcă hipnotizat și nu putea decât să se supună voinței lui. Repin îi descrie fața, sprâncenele stufoase și încruntate, nota tragică din glas, ochii sfredelitori ce vădeau un adevărat stăpân. Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe de vorbă pe marele scriitor sau să-i răspundă în zeflemea. Totuși era omul cel mai bun, cel mai delicat, un aristocrat. Unul cu râs molipsitor. Cugetările lui Tolstoi erau pline de înflăcărare, chiar radicale, și îl răscoleau pe Repin până într-atât, încât acesta din urmă, amețit de vehemența cu care maestrul găsea metehne artei și culturii, își pierdea și somnul. Văditu-s-a că Tolstoi a avut o slăbiciune pentru artă. Artiștii roiau în jurul lui, încercând să-l surprindă pictat pe pânză sau sculptat în piatră. Cu toate că purta haine sărăcăcioase și pantofii direct pe picior (îi plăcea să meargă mai ales desculț), Lev Nicolaevici avea o alură impunătoare, mersul sigur –  asta însemnând că putea mărșălui forțat pe o distanță de două verste (2×1067 m), după care se arunca direct în râu, fără probleme. Avea o forță fizică uriașă – putea să are pământul vreme de șase ore, fără să obosească. Un episod interesant este cel în care L. Tolstoi și Repin au pornit pe ger să viziteze familii care primeau tainul acasă. Sania care îi transporta, fără șine pe tălpi, s-a răsturnat într-o râpă adâncă, trăgând și calul după ei. Calului nu i se mai vedea decât capul prins în hamuri, răsturnat în albul imens și înghețat; s-a smucit o vreme, după care s-a potolit, iar eroii noștri au rămas îngropați și ei în troiene până la piept. Părea să nu mai fie nici o soluție salvatoare și totul încremenise sub hlamida albă, când Lev Nicolaevici a aruncat șuba lui de cinci puduri (5×16,38 kg) înaintea calului și bătătorind omătul și-a croit drum până la el, ca să iasă în drum. „Vântul de miazănoapte ridica din jurul nostru nori albi de nea. Profilat pe cerul albastru, Lev Nicolaevici, în timp ce înota în zăpadă, părea un zeu mitologic ieșind dintre nori. Fața lui cu trăsături energice se îmbujorase, iar în barba-i albă străluceau firele albe și chiciura prinsă de ger, înainta aidoma unui vrăjitor, cu mișcări hotărâte și armonioase”. Eliberând calul din hulube, acesta îi trase afară din râpa-nzăpezită. Nu a trecut nici țipenie de om. În final, totul s-a sfârșit cu bine!

O altă vizită are loc după 20 de ani,  în anul 1907, când Lev Tolstoi avea 79 de ani, Repin 63 de ani. Lev Nicolaevici era plin de vlagă, dar „căpătase seninătatea desăvârșită a celor drepți”. Lucra la „Cerc de lectură”, într-o ediție nouă, revizuită și adăugită. Îți lăsa impresia că nu trăiește decât pentru asta. Programul lui zilnic era același.

Dimineața până la nouă se plimba pe jos.

Pe urmă lucra fără întrerupere până la unu și jumătate, timp în care nu îndrăznea nimeni să intre în camera de lucru, ca să nu-l tulbure.

Familia lua masa la douăsprezece și jumătate, iar el mânca singur pe la ora două.

După masa cobora până la copacul săracilor unde îl așteptau, uneori încă din zorii zilei, o mulțime de pelerini, bărbați și femei, calici, drumeți de prin alte locuri și uneori și călugărițe, care veneau să-i ceară ajutor.

 După ce-i primea pe acești oameni cu frica lui Dumnezeu, Lev Nicolaevici se plimba călare vreo două ore, prin împrejurimi.

Se întorcea la cinci și se odihnea o jumătate de oră înaintea mesei.

O poveste de atunci e relatată memorabil de Repin, care, provocat de Lev Nicolaevici, dă curs invitației de a alerga la trap în jos, pe povârnișul pădurii din jurul conacului. Eroul lui era comparat cu dumnezeul rafaelian al lui Ezechiel. Regele ielelor, cu barba spintecată în două, strălucind în vânt, cu lumină aurie, diafană, învăluindu-i capul. La un moment dat, în fața lor apare un mesteacăn tânăr, ce se arcuise de-a curmezișul drumului, închizând trecerea. Repin zice: „Am înghețat. Mi-am dat seama că pomul îi venea în dreptul pieptului, iar calul zbura ca vântul. În aceeași secundă, el se aplecă în șa și trecu mai iute ca gândul pe sub arc”. A trecut și Repin, dar trunchiul mesteacănului i-a cam ras spinarea… „Ce om neînfricat și imprudent!”, gândi Repin.

Tolstaia zicea cu nemulțumire că pictura lui Repin din 1909, în ulei, reprezentându-l pe Lev Nicolaevici în fotoliul roz, nu-i reprezentativă pentru titan, de fapt, nici măcar pentru omul Tolstoi. Sunt de acord cu ea. Din păcate, ce scanasem anterior din desenele și picturile lui Repin, am șters, așa încât nu am la îndemână decât o reproducere alb-negru, foarte neglijentă. Totuși, având ilustrația, cine dorește, poate căuta pe net varianta color.

fotoliul roz in stil chanel

Am expus câteva din ilustrațiile lui Repin la două din scrierile lui Tolstoi, și anume:

„Ce-i ține pe oameni în viață”

ce ma tine in viata

ce te tine in viata

„Ce avem de făcut?”.

ce e de făcut

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Das ist für Nilzeitung

I had never intended to write anything that might have produced any kind of embarrassment, annoyance, misunderstanding, judgement, disapproval or anger. If I do not bring anything good at all, at least my wish is not to be misinterpreted for other reasons than my writing. Maybe I do not fit in here. But maybe, every now and then, when I have some time to spare, I feel the urge to say a few things.

Like now. In fact, I was feeling incredibly good, my heart was leaping with joy at the thought of the coming spring and of its perfume, its new breath, the buds of flowers, the new green outfit, the singing birds in the trees with trembling leaves, the beautifully shaped clouds and especially of a sunny sky with tea for two, when I replied to your post about the Brexit. Mention must be made I am not a fan of the subject, because I may be subjective, I cannot tell you why, surely for specific reasons. But I am interested, just like almost everyone.

I have commented at your post about the Brexit, but two-three of my comments still do not appear on your post

https://nilzeitung.wordpress.com/2017/03/29/eu-officially-day-it-came-to-say-goodbye

So I wanted to both inform and apologize to you and to your readers, too, because although my last comment, which by the bye makes no sense in the context, and it appeared for almost a day, I did not take the time to write to you.

Would you please be so kind and check your spamm? There, you should find my three other comments, which are far from good, but they should dissolve my ”illogical” answer.

My 1st missing comment was something like this:

Please do not get me wrong. I adore their civilization and the British, as well. And I respect their decision of separation from UE. But the question remains…how?

The 2nd was a simple note to thank you for your posts about Egypt, Greece, Germany (and I typed by mistake German instead of Germany); therefore my last comment is:

I meant Germany.

And I have answered to your last comment as well, but I suppose it went straight to spamm. Could you please be so kind and make the changes and show them. If you will.

Thank you.

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment