Aripi

P1420609

Spre-acel unic tărâm de vis, te du, alb pescăruș,

Te-nalță grabnic spre zenit, pe filigranul de lumină,

Deapănă veșnic nesfârșitul dor și nu-ți căta culcuș

Pân’ nu-i ochí bolta-n veduta de peruzea marină!

Priviți la el, cum zburdă-n aer: parcă-i un spiriduș…

P1420549

Pescărușul porni voios la drum… țâșni întins spre soare

Fără tăgadă, mângâiat de-un snop de raze – se încălzea,

Prins de frumusețea cupolei de-azur – ce mai splendoare!…

Aruncându-se în gol, pieri înspre laguna ce-l adăpostea

Și-l aștepta-n tăceri de miozot, în umbra pinilor răcoare.

 

Cum? nici gândii în ce fel el se poate metamorfoza

Într-o clipire, de ar vrea, în altă pasăre, de pradă,

Și fără-nconjur, s-ar preschimba sub galbenă retină

Zburând întins, pasăre sură pe un ochi de monadă.

 

E-aproape fără de pereche așa privire acvilină!

 

O clipă ezită-n bătaia lui spre țintă, se înclină-ntr-o rână,

zbor

Dar n-avu timp să facă cale-ntoarsă, nici să mai steie-n zbor.

Răsfrânt în geamăn cuget, iute-avânt, un altul-l secondă,

Părea chemat din dărnicia Lui, în tot locul chemat în ajutor,

Un strai pestriț pe vârf de aripi, se zbate-n van, să îl ajungă.

loveofflightcouple

 

Și-ndată fusul sfredelea cerul, coborând în marea-catifea,

Precum o piuă zboară la hărăzitul ceas, drept înspre proiecția sa.

Așa el, cu-atenția infinit sporită, se concentră-n acea secundă,

Se scoborâ subit în trombă sub limpede-apă, ce și-adâncă fuse…

În galben clonț prinse un pește, nu știu din ce-ncrengătură mai fecundă,

Și n-apucă să-l prindă bine, că fără de tocmeală-l și-nghițise…

 

Un blând imbold îl întoarse în punctul cel mai coborât, pe mare,

Sculptând din turcoaz un contur în val, o dâră-n degradé-albăstrui

Sau poate era în chip de întrebare. Neîndoios, fu una încântătoare!

Oricum, de drag el răsări, iar eu mă-nvoi să-nvăț din zborul lui!

 

Plană o vreme-atât de-ncet, ros doar de-nverșunatul gând

Ce-l măcina atât de crunt, încât și timpul șezu în zăbavă.

Recules, adăstă într-o ecluză, iár în cumpănă, curând și flămând,

Chiar Pronia însăși se-nfioră de-emoția lui, de grija să nu cadă!…

Nedomolindu-și frenezia, reveni-ntre rândurile pescărușilor, surâzând…

onthesurfaceofthesea

Început fără-de-sfârșit.

Posted in Lirisme necuprinse | Tagged , , , , , , , , , , , | 4 Comments

Din briza

Din briza mării un cuvânt înainte, prolog nu s-ar cădea*

 

Tu spre ce fantastice  întinderi sufletul îți porți?

O fi, întreb, spre paradisul visat atât-al veșniciei?

Sau spre tărâmul trist al pustietății unei goale sorți,

Urmare-a strălucirii chemare-mbătătoare-a clipei?

Au nu sunt ambele în firea păsărimii suflare-n toți?

 

Cumpănind o círtă, în solitudine, la întrebare,

A fluturat îndoit din aripi, dar nu din nepăsare,

Ci fiindcă șoapta din oftat ieșită, în gura suratelor

O-alură mai nuanțată-a prins, mai plină de candoare…

Dar tocmai când s-a-naripat, atins de furibundele talazuri,

 

S-a-nvolburat tulburător, s-a scufundat în spuma mării…

Ce straniu se înalță un sunet în văzduh, ah, e-un glas duios

Plin de larghețe, ce-l cheamă iar, acoperind vuietul mării…

Cât oare-o fi cântat în gol  în neîndeajuns gustatul zbor??!

Vai, mie! N-am știut să-i țin palid ison…un pic din briza mării (să-i aduc)…

 

  • Am împărțit postarea la doi, una ție, una mie. Prima este pentru mine, cireașa mai pe urmă.
Posted in Gînduri | Tagged , , , , , | 1 Comment

In absence, party fireworks

This gallery contains 12 photos.

Gallery | Tagged , , | 1 Comment

Lebensweisheiten (2)

P1380686

Wenn ich trotzdem weiß, was Liebe ist, so ist es deinetwegen. Dich habe ich lieben können, dich allein unter den Menschen. Du kannst nicht ermessen, was das bedeutet. Es bedeutet den Quell in einer Wüste, den blühenden Baum in einer Wildnis.

Hermann Hesse (n. 2 iul. 1877, Calw, Germania – d. 9 aug. 1962, Montagnola, Elveția), scriitor german, laureat al Premiului Nobel (1946).

Posted in Aniversări, Comemorări | Tagged , , , | 1 Comment

Andante

Cu caietul sub braț, mă întorceam la birou per pedes taman când cuptorul Africii se deschisese și își mesteca mocnind tăciunii în spuză, după ce constatasem că am înaintat aproape insesizabil cu lucrul de-dus-la-bun-sfârșit, când, un fluierat de bărbat venind din față mă făcu să îmi ridic ochelarii de soare pe cap (da, știu că nu acolo le e locul) și să-l privesc pentru câteva secunde. Era la brațul unei femei cam de aceeași vârstă cu a lui. Doi străini nu numai îmbrăcați ca de vacanță, ci și având un aer așijderea, veneau pe centru în drumul lor spre hotel, iar el fluiera, fără grijă, un cântec. Nu unul oarecare, ci unul cunoscut. Și m-am pomenit și eu molipsită și-am început să fredonez în minte cântecul; nu mi l-am amintit instantaneu, numai la vreo două minute după ce trecusem de ei. Odată, într-o noapte de vară, olandezii zburători fluierau veseli în gașcă pentru că băuseră câteva halbe de bere românească…ori acum erau doar ei doi singuri, într-o lume nouă uitată de lume, iar el nu se sfia să fluiere… Era un cântec al formației Abba, pe care o să-l postez, poate, într-o seară cu lună plină. Acum, unul mai „nimerit” momentului:

Posted in Uncategorized | Tagged | 1 Comment

Clopoțel de solstițiu

bell for love

Sună din clopoțel și un înger își va primi aripile, așa am citit pe inscripția de la castel… Vei vedea, chiar înainte să fixeze liftul tăiat în piatra fântânii până-n parc, inscripția gotică de la nord va atrage mult mai mult lumea, așa încât va deveni și ea de impact, ce mai – o întreagă industrie ca și el (el pe bandă, ea pe tricouri). Tunelul timpului, recunosc, sună inspirat, deși intuiesc că îți va lăsa același gust pe care îl lasă pretinsa istorie expusă pe panourile la vedere pentru tot poporul. Pentru echilibru, îmi stăruie în minte tabloul cu regina tânără, cu chipul de o frumusețe absolut îngerească. Prezența ei aici aureolează până și… tinicheaua prezentului.

Floarea albastră a reamintit, altfel decât gândul de alaltăieri ce ar putea anima pe oricine, tema zilei. E cea a clopotului, sugestie a vieții pe care o avem. De asemenea, clopotul reprezintă simbolul minunat al elanului sufletesc spre viața de apoi. Apoi e timpul aneantizat în nanosecunda când tresăritul lepidopter al acelui cling-cling al chemării irezistibile care ar înmuia și pe cel mai năprasnic balaur ce nu (mai) vine!…

Dar poate nu mai există ascultare. Se poartă acum surzenia? Dragul de David Lodge!…Cu câtă aviditate urmărește el gura, buzele femeilor… Oare ele or fi punând deasupra acel lucru și nu cuvintele de lucru?

Posted in Gînduri | Tagged , , , | 2 Comments

La mulți ani!

P1380682

Image | Posted on by | 1 Comment